Chestionarul care a devenit articol în EVZ
Antenţie, această pagină e cam veche, e posibil ca informaţiile să fie depăşite.
Antenţie, această pagină e cam veche, e posibil ca informaţiile să fie depăşite.
From: "Gabriel R."
Date: 31 March 2009 12:09:37 CEDT
To: Ana Zidarescu
Subject: Re: Interviu
Bună Ana,
Răspunsurile mele, pe care le voi publica şi pe Filiera.fr după ce apare articolul în Evz:
1. Cum ai descrie experienta ta ca emigrant roman in Franta?
Nu ştiu ce să spun, întrebarea e destul de largă, dar în general am avut pot spune că lucrurile s-au petrecut bine. Am avut puţine piedici, cea mai importantă fiind birocraţie.
2. Cand ai emigrat?
Am venit în Franţa pentru că am primit o ofertă de lucru interesantă, in 1999. Era perioada primului val de investiţii în Interent, când se găsea de lucru uşor şi pe bani buni.
3. Care au fost motivele care te-au determinat sa faci acest pas?
Avea chef de aventură şi de un nou job. Mi se părea incredibil că Franţa şi Parisul mi-au devenit brusc accesibile. Pe scurt, a fost o ocazie ce nu se putea refuza.
4. De ce ai ales Franta pentru a emigra?
Intrebarea mi se pare naivă şi mă deranjează. Nu am ales să emigrez, nu a fost un obiectiv în sine. Nu am ales Franţa răsfoind atasul. S-a nimerit să emigrez, în Franţa.
5. Care a fost prima impresie odata ajuns acolo?
La prima vizită, am rămas cam rece. Era prima mea călătorie în străinătate, mă documentasem destul de bine şi aveam nişte aşteptări pe care voiam într-un fel să le confirm. Cred că eram un observator prea metodic ca să fiu impresionat. Diferenţa am simţit-o cu adevărat la prima re-întoarcere în România după o lună la Paris. De la a doua călătorie am început să văd cu adevărat copacii şi pădurea.
6. Care au fost primele diferente pe care le-ai observat in raport cu societatea romaneasca?
Un lucru remarcat de mulţi români e politeţea şi distanţa francezilor, sau poate doar a parizienilor. De exemplu, în general francezii nu vor riposta la o gogomănie din partea unui coleg sau necunoscut, deşi e evident că îi deranjează. Românii cataloghează atitudinea aceasta inertă drept nesimţire, politeţe, bătaie de joc, bun simţ, pupincurism sau indiferenţă. Eu o consider prudenţă, şi cred că e un lucru bun.
7. Cand ai inceput sa te implicit in filiera.fr ?
Filiera.fr a apărut în 30 martie 2000, ca o un grup de discuţii pe email.
8. Descrie putin acest proiect
După un an, discuţiile apăreau tot mai des discuţii repetitive, şi ne-am gândit că ar fi bine să avem un sit unde să arhivă conversaţiile pe subiecte, pentru nou-veniţi.
In 2002, am creat www.Franta-Romania.com. La început aveam un format de "revistă", cu articole, rubrici şi redacţie, dar nu am reuşit să închegăm o activitate destul de susţinută. Cu timpul, rubrica forum a devenit tot activă, pe măsură ce noii membri se înscriau.
Până în 2004, organizam lunar câte un "Pahar de vorbă", întâlniri între membrii sitului. Făceam cunoştinţe, dezbăteam probleme importante sau complet irelevante, şi în general ne simţeam bine. Intâlnirile aveau loc în restaurante sau pub-uri, erau destul de animate, uneori cu 30-40 de persoane. Din păcate, întâlnirile nu au mai avut loc după ce nu am mai avut timp să le organizez, din motive personale independente de comunitate. Am încercat să lansez şi alt fel de întâlniri, pe teme de afaceri sau fotografie, cu un succes relativ.
9. Cat de important este o comunitate virtuala pentru romanii emigrati sau cei care vor sa emigreze?
Cred că e destul de importantă, dar numai pentru o mică parte din românii din Franţa. Cei mai tineri sau informaticienii, care îmbrăţişează netul, se interesează sau implică. Filiera.fr rămâne însă o necunoscută pentru majoritatea românilor. E poate mai importantă pentru românii care doresc să emigreze şi care se bazează pe resursele online.
10. Cati cititori pe luna are acest site?
Situl primeşte aprox. 5000 de vizitatori lunar, din care aprox 500 sunt din Franţa, 1000 din România iar restul din lume adunaţi.
11. Care sunt principalele subiecte/teme/probleme dezbatute pe forum?
Cred că cel mai bine e să va convingeţi dumneavostră, consultând situl.
12. Care a fost cel mai dificil aspect la societatea franceza (un obicei, o regula etc) la care a trebuit sa te adaptezi?
In general, societatea franceză e mult mai deschisă şi mai abordabilă decât cea românească, deci nu am avut mari greutăţi. Câteva elemente merită totuşi menţionate:
- Condiţiile pentru închirierea unui apartament la Paris sunt crâncene. Nu sunt tratamente speciale pentru emigranţi, dar pentru un expatriat va fi mai greu să obţină un garant sau un contract de muncă cu durată nelimitată.
- Limba franceză e destul de uşor de vorbit, dar ortografia mi se pare crâncenă. După zece ani de uz zilnic, încă folosesc un corector ortografic înainte să trimit mesaje importante.
13. Ce activitatea profesionala desfasurai inainte sa pleci din tara?
Eram tehnoredactor şi webmaster într-o editură importantă din România.
14. Care este activitatea profesionala careia i te dedici in acest moment?
În momentul de faţă îmi împart săptămâna în două jumătăţi de normă:
- Sunt şef de produs la STEEK www.steek.com, firmă ce crează soluţii de stocaj online pentru furnizori de servicii internet.
- Din 2006 am creat societatea 8 Points www.8points.com prin care ofer consultanţă în ergonomie şi arhitectură pentru applicaţii web şi desktop.
15. Cum ai descrie comunitatea de romani din Frana (din punct de vedere al unitatii, al frecventei evenimentelor pe care le organizeaza etc)
Comunitatea românească e un pic dezlânată. Cred că nu e un lucru rău, e doar un semn că românii au trecut uşor peste nevoia identitară primară şi îşi văd de noua lor viaţă. Nu e nici ostilă, lumea nu refuză contactul, doar că sunt puţini cei care îl caută.
16. Cat de des revii in tara?
Incerc să vin în fiecare an, să îmi revăd vechii prieteni şi rudele apropiate.
17. Ai in plan sa te restabilesti in Romania? Care ar fi contextul in care ai face in acest pas?
Nu încerc să mă reîntorc în România, dar nu sunt contra. Să zicem că România nu îmi oferă oportunităţi speciale.
18. Care sunt reusitele tale obtinute in Franta?
Am un fiu de 4 ani, născut şi crescut aici.
Am creat situl Filiera.fr.
Am creat o firmă.
Am o viaţa normală.
19. Care ar fi sfatul tau pentru cei care se gandesc sa emigreze in Franta sau cei care au facut de curand acest pas?
Am impresia că tot ce se spune despre Franţa e adevărat. E o ţară potrivit aşteptărilor fiecăruia:
- E plină de comunişti leneşi retrograzi naţionalişti cu prenteţii sau orice alt stereotip îmbrăţişat de francofobi.
- E minunată pentru cei care visează să vadă sau să "trăiască" Parisul, la cuisine, cultura, cercetarea, societatea sau orice alt aspect ce face din Franţa un model sau un ideal.
Fiecare o vede şi o înţelege cum vrea.
Să înţeleg că acest chestionar e de fapt interviul?
-- GR
ACTUALIZARE: Titlul articolului a fost schimbat, la cererea mea. Noul titlu este "Românii din Franţa, uniţi de comunităţie [sic] virtuale".
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii
- 1916 afişări
Antenţie, această pagină e cam veche, e posibil ca informaţiile să fie depăşite.





câteva concluzii
- Imi place în Franţa, de asta-s aici de 10 ani, nu pentru că-s masochist.
- Titlul e eronat şi voit înşelător: "Franţa este plină de comunişti leneşi, retrograzi, naţionalişti" Mi-au atribuit fraza cu care descriam Franţa pentru francofobi. Cu cât mai multă lume îmi vede fotografia lângă fraza respectivă, cu atât sunt mai dezamăgit.
- Ana, spuneai că îţi place să scrii? Tu numeşti interviu sau articol chestia asta făcută pe baza unui chestionar, fără dialog, fără nici o verificare a datelor? Păcat că nu ţi-am povestit ce am păţit cu vrăjitoarea şi cu piticul când am fost în legiunea străină în '63.
- Am postat două comentarii pe pagina cu articolul. Unul a trecut, era un răspuns pentru un român din Franţa. Al doilea, în care criticam articolul, nu a trecut. Nu au trecut nici răspunsul unui prieten, în care critica probabil ceva. De ce cenzura?
- Am cerut să schimbe titlul şi să se scuze. Da, îmi vine şi mie să râd.
Gabriele,
la ce te ashteptai ? Nici macar nu s-au chinuit sa editeze greshelile gramaticale. Asta numesc eu treaba romãneasca, facuta pe jumatate. Au dat un titlu care nu are nimic in comun cu interviul, ca sa atraga prostimea si au incheiat citatul.
Para param pam pam !
titlu
nici in Frantza razboiului rece nu erau ziare care sa scoata la tipar un articol cu titlul acesta...
Din proprie experientza:asa cum la servici evit cu desavirshire subiecte gen sex,politica sau religie tot asa,in viatza de zi cu zi respect printr-o rezerva absoluta diferentzele politice dintre diferitzi cetatzeni francezi...
mie mi-a placut ce-am citit mai sus!
ai raspuns obiectiv si inteligent.
ce-i ala "sef de produs"?
ce-i ala "sef de produs"?
şef de produs
E ăla care concepe produsul şi-i urmăreşte dezvoltarea: face prototipuri, se consultă cu clienţi şi parteneri, scrie specificaţii, face teste utilizator, negociază cu conducerea, cu echipa tehnică şi cu CTC-ul ca să pună la punct un PRODUS. E tăticul care ştie să răspundă la orice întrebare despre funcţionarea produsului, atât versiunile vechi cât şi celecare încă n-au văzut strungul.
Apoi şeful de produs se stresează o lună sau un an până se apropie LIVRAREA, timp în care din minunea de caiet de sarcini se efectuează un sfert, şi nu sfertul care spera el. La sfârşit, se face din armăsar ţânţar, iar şeful de produs deprimă, se apucă de băut, se gândeşte să-şi schimbe meseria... Partea bună e că după 5-10 ani te căleşti, începi să ignori duderea :-)
aha... eu ma gindeam la cu
aha... eu ma gindeam la cu toooootul altceva....
hi,hi,hi
la ce te gândeai? La un macro?
Gabi, data viitoare mai dai
Gabi, data viitoare mai dai interviu?
Dar poza de ce ai dat-o?
Bataitza!
da-i injudecata!!
da-i injudecata!!
GR
Nu actiona sub impulsul parerilor unora sau altora .De fapt nici nu ai de ce sa actionezi ca tot ce a fost este tipic jurnalismului Intr-un articol-interviu si jurnalistul isi strecoara subtil sau mai putin subtil subiectivismul si interesele.Daca esti afectat (desi nu vad de ce ) asteapta sa vezi ce urmeaza dar sigur articolul nu va produce valuri. In locul tau m-as ruga sa produca valuri care ti-ar creea oportunitatea sa iesi din anonimat.
Va fi bine !
Gabi, imi place ce ai spus
Gabi, imi place ce ai spus in interviu. Insa...daca iti amintesti avertizarea mea....tocmai la asta ma refeream. Ti-ai asumat un risc mare , iar interpretarea marsava a jurnalistului, sper sa nu te afecteze in viata de zi cu zi. Pe viitor, prudenta mare ! Jurnalistii sunt niste hiene fara mama , fara tata...
Multa bafta !
Romania, o tara fidela inca unui comunism imbracat in costum
Jurnalistii in Romania sunt din pacate tributari unei gandiri comuniste. Nu toti , e adevarat, insa cei care procedeaza cum a facut-o "stimabila" Ana, cu siguranta, sunt. Trusturile de presa sunt controlate ,cum bine se stie, sau ar trebui sa se stie, de oameni politici in general, care s-au format in comunism si care NU au ca tzel reflectarea realitatii, prin intermediul cotidianului respectiv ci vor doar sa vanda, ori in Romania nu mai vinde de mult timp decat scandalul, nemaicontand cat de diforma este realitatea. Nu stiu cum am putea sa descurajam astfel de practici... Poate dandu-le o replica pe masura? Numai bine!!!
++++
Ce aveti de comentat?Rautaciosilor.AMERICANILOR .Bravo Gabi.Ti-au rastalmacit vorbele.Tu ai raspuns normal si la obiect la asa zisul interviu(chestionar).Fi mai atent la capcanele jurnalistilor.
Se poate si mai rau ;)
Glumesc a iesit bine de data asta. Parerea mea atentie la detalii data viitoare.
A @
Sabin
P. S. Legat de sef de produs (nu prdus mere sau bani sau ... :) iarasi se poate si mai rau. Totul este varza multa clatita, ah pardon calita :).
Sis si ca va pas mal quand même ;)
Raspunsuri concrete reporter din Romania
Buna
Felicitari pt reportaj sau mai degraba pentru raspunsurile date, cat despre reporter, e specific jurnalismului in Ro titlul nu are nici o legatura cu reportajul, cu cat mai dramatic, socant cu atat mai bine, la stirile de la Tv sunt titluri ca " catasrofa inimaginabila" subiectul o anexa de 100 de ani s-a prabusit dupa o ploaie torentiala din cauza apei.
Pe mine unul din lucrurile care m-au socat aici a fost ca nici la "catastrofe" masive, nu se incearca sa se creeze imagine de sfarsitul lumii care in Ro se face la orice problema.
ca " catasrofa inimaginabila"
Esti tu...
:))
Atentie
Draga Gabi ai grija pe viitor si nu numai tu, la ce ziare (publicatii ) acorzi asa zise interviuri. In Romania cam toate ziarele s-au transformat in ziare de scandal, pe piata nu mai gasesti nici un ziar cum trebuie care sa merite citit.
Toata presa vrea doar fraieri care sa ii cumpere publicatiile nu are importanta ce scriu.
Referitor la Evenimentul Zilei este unul dintre ele si i se mai spune si EXCREMENTUL ZILEI.
Findca mai suntem inca in perioada sarbatorilor, UN CRISTOS A INVIAT
din tot sufletul