Chestia aia sub drapel este România Mare.

ROMANI, ROMANCE, de pretutindeni si indeosebi din tara noastra!

Anul acesta, vin catre voi de un 10 Mai exceptional, implinindu-se in aceasta zi, de sarbatoare si bucurie nationala altadata, 100 de ani de la proclamarea formala a Regatului Roman.

Cu 15 ani inainte de acel eveniment, de seama pentru tot echilibrul european, la 10 mai 1866, un tanar pincipe stain, din sudul catolic al Confederatiei Gennanice, raspunzand apelului a doua mici Tari Dunarene - unite doar de sapte ani intr-un singur stat, inca sub suzeranitate otomana - de a veni spre a le carmui, calca pentru intaia oara pamantul in care urma sa se odihneasca pe vecie dupa 48 de ani de rodnica domnie.

El, Carol I, Domn si apoi prim Rege al Romaniei, si-a impletit astfel destinul cu acel al noului sau neam: al vostru si al meu, indepartatul sau urmas.

Inceputurile monarhiei numai usoare nu au fost: tara fusese saracita, era inapoiata, suzeranitatea straina, desi mai mult conventionala decat efectiva, ramase totusi sa fie resimtita ca o ingradire si ca o povara apasatoare.

Prin grea jertfa de sange romanesc, razboiul din 1877-78 a dus la neatarnarea Principatelor, pe care Marile Puteri o consfintira la Congresul din Berlin, ca dupa nici trei ani sa recunoasca Romaniei, acum independenta, libera si suverana, autodeterminarea ei de-a se inalta la rangul de regat.

Cele ce au urmat le stie oricine se pleaca, fara partinire, asupra analelor istorice ale poporului roman: plecand de la asezaminte, o legislatie si oranduiri bazate pe o Constitutie atat apropiata celei belgiene, incit e socotita printre cele mai liberale ale veacului lor, si gratie intelepciunii suveranului, destoiniciei guvernantilor, pe care-i indruma necontenit, cit si prin conlucrarea solidara si munca constructiva a tuturor, Romania mica de atunci ajunse dupa decenii nu numai tara cea mai propasitoare dintre cele invecinate, cu o moneda deseori superioara cursului celorlalte ale Uniunii Monetare Latine din care facea parte, dar si, in diferite alte privinte la nivelul multor state apusene cu structuri mai vechi.

In interiorul tarii, progresele natiunii s-au dovedit cu prisosinta, de pilda in 1906, cu prilejul Expozitiei Internationale de la Bucuresti, comemorand cei 40 de ani ai monarhiei noastre, cand pentru prima dat s-au intalnit, intr-o insufletire fara seaman, multimi de romani veniti din toate tinuturile inca sub stapanire straina: prolog a ce avea sa se implineasca 12 ani mai tarziu...

Iar Conferinta Pacii de la Bucuresti, din vara 1913, prin care s-a pus capat ultimului razboi balcanic, consacra influenta si prestigiul Romaniei, in afara, mult mai departe decat dincolo de granitele micului regat.

De altfel, istoriografii epocii, ca si biografii Regelui Carol I, atat romani cat si straini, sunt de acord toti a-i atribui meritul principal in acea inzestrare, pregatire si imboldire a tarii sale spre ascensiunea prin care avea sa devina un factor potential al pacii Continentului intru pastrarea careia, prin aplanarea diferendelor intre aliante rivale si a incordarii precursoare primului razboi mondial, pe calea mijlocirilor directe intre sefii de stat, parerea, sfatul si uneori concursul monarhului roman erau cautate de cancelariile marilor puteri in toate clipele mai critice ale relatilor diplomatice din perioada domniei lui; pentru ca inrudirea sa cu aproape toate dinastiile europene, dar mai ales taria lui de caracter si judecata lui patrunzatoare il desemnasera, in felul legendarului rege Nestor din Iliada, drept cel mai indicat orchestrator al concertului lor, ca sa-i atenueze discordantele.

De infatisarea grava si oarecum severa a intemeietorului dinastiei romane se leaga, pentru cei, tot mai putini, care au trait acele vremi, fata plina de bunatate, vesnic surazatoare, a Reginei Elisabeta, sotia lui blinda si generoasa pana la exces, "Mama ranitilor" din razboiul de independena, Carmen Sylva in lumea literelor, sub imboldul si protectia careia toate artele au luat in tara o larga, bogata si foarte fericita dezvoltare.

Sub urmatoarea domnie, a neuitatului meu bunic, Regele Ferdinand I al Tuturor Romanilor - precum a fost incoronat la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia -, supranumit in strainatate Ferdinand cel Leal, iar de poporul sau "Regele taranilor", romanii si-au vazut, in fine, implinit strabunul vis de a se regasi cu totii laolalta inauntrul hotarelor patriei lor comune, de multiseculara obarsie; iar satenii plugari care, la acel prim razboi pustiitor de vieti, isi varsasera sangele cu atita darnicie in apararea gliei, aveau sa se trezeasca improprietariti gratuit si stapinind individual cea mai intinsa suprafata cu putinta a pamantului ce-1 lucrau, printr-o reforma agrara salutata atunci in lumea larga ca un model de dreptate sociala, demn de copiat. Pasiunea inteligenta, dinamismul si, mai presus de toate, devotamentul neclintit pe care Regina Maria le-a pus in slujba romanilor, de la retragerea in Moldova si pana la izbanda, i-au fost cu prisosinta rasplatite prin veneratia acestora si recunostinta ce, constienti de meritele ei, i-o vor pastra urmasii lor.

Pentru perioada dintre cele doua razboaie, se cuvine sa reamintim actiunea permanenta condusa de Romania in sanul si in jurul Societatii Natiunilor intru organizarea si mentinerea pacii, actiune care i-a adus in lume internationala de atunci o influenta si un prestigiu neatinse de nici un alt stat si popor de marimea ei.

Soarta Continentului avea sa fie insa pecetluita in urma prabusirii treptate a echilibrului european. Pentru a ne feri de tragedia Poloniei, nimicita ca stat si ciopartita, regimul de atunci al tarii a preferat sa incerce a-i salva o anumita neatarnare cu pretu1 sacrificiului unei mari parti a teritoriului national, care totusi nu ne-a scapat de a fi atrasi in viltoarea conflagratiei mondiale.

Ce a insemnat aceasta catastrofa pentru noi, si ce ne-a adus, au trait-o parintii nostri si o mai traim acum cu totii.

Dar azi, cand comemoram un trecut in care s-au plamadit sufletele noastre, in pofida nevoilor, durerilor si intunecimilor prezente, as vrea ca, impreuna, sa ne indreptam gandul cu pietate si recunostinta spre inaintatii nostri care, cu mintea, munca si daruirea lor de sine, au faurit tara noastra, fara sa uitam rolul femeilor romane, carora li se cuvine un loc de mare cinste.

In ce ma priveste, tin sa va multumesc din adancul inimii pentru increderea si dragostea cu care m-ati inconjurat intotdeauna.

Orice ar fi sa ne aduca viitorul si oricat de mult ar trebui sa suferim, nu incetati a cultiva ceea ce a fost si trebuie sa ramana specificul sufletului romanesc: credinta, vrednicia, setea de libertate si dreptate, precum si omenia cea mai deplina fata de semeni.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Traiasca Romania! Traiasca poporul roman!

MIHAI

( Bag pula-n România si v-o fac cadou
http://www.youtube.com/watch?v=dxo2p43hfzc&NR=1

Noul imn national )